Raporteaza episod de hatespeech









Inchide

News / Studii / Portret / Interviu / Editorial / Activitati Urmatoare

Traffic light and Hamsa hand
2 noiembrie, 2017
activitati

Apel scriere articole: combaterea discursului antisemit instigator la ură

Scrieţi pentru blogul No Hate Speech Movement şi/sau pentru No Hate Speech Romania despre discursul antisemitic instigator la ură şi potenţialele sale consecinţe!

Este antisemitismul un subiect ce aparţine doar istoriei? Este vorba despre o nouă tendinţă? De ce este periculos antisemitismul? Care sunt potenţialele sale consecinţe? De ce ar trebui să îl combatem? Ce putem face?…

join AD 9-10 Nov 2017

Dorim să publicăm pe blog articole, istorisiri, opinii, studii etc., de 250–500 de cuvinte, pentru a sprijini Zilele de Acţiune dedicate combaterii discursului antisemit instigator la ură. Scrierile care respectă principiile No Hate Speech Movement trimise către echipa noastră vor fi publicate, în limba engleză, pe blogul campaniei europene, iar în limba română, pe blogul campaniei româneşti. De asemenea, vor fi distribuite în perioada 9-10 noiembrie pe canalele noastre de pe reţelele de socializare.

Vă rugăm să trimiteţi scrierile voastre, pe adresa irina.drexler@patrir.ro (în limba română) şi pe nohatespeech.movement@gmail.com (în limba engleză) până pe data de 6 noiembrie.

Pe 9-10 noiembrie 2017 No Hate Speech Movement şi cele 44 de campanii naţionale organizează Zilele de Acţiune dedicate combaterii discursului antisemit instigator la ură. Discursul antisemit instigator la ură subminează drepturile fundamentale ale omului şi ameninţă direct democraţia din Europa, având totodată un impact direct asupra populaţiei evreieşti ce locuieşte în Europa. În unele ţări, unii politicieni din întreg eşichierul politic recurg la o retorică antisemită atunci când comentează provocări sociale sau economice cu care societatea se confruntă, agravând problemele.

Aceste Zile de Acţiune semnalează discursul antisemit instigator la ură şi promovează Drepturile Omului şi diversitatea culturală. În 2017, are o abordare în doi paşi: acţiuni pe 9 noiembrie şi acţiuni pe 10 noiembrie.

Scopul acţiunilor din 9 noiembrie este creşterea gradului de conştientizare cu privire la persistenţa discursului antisemit instigator la ură, inclusiv în discursurile xenofobe, populiste şi extremiste, precum şi semnalarea pericolelor pe care acest tip de discurs le aduce drepturilor omului şi valorilor democratice, alături de impactul asupra oamenilor şi instituţiilor care le susţin.

Scopul acţiunilor din 10 noiembrie este exprimarea solidarităţii şi demonstrarea, împreună, a puterii diversităţii culturale şi a drepturilor omului.

Apelul original poate fi găsit, în limba engleză, pe blogul campaniei europene No Hate Speech Movement, aici.

Mai multe detalii despre aceste Zile de Acţiune pot fi găsite, în limba română, aici.

Urmăriţi-ne PE FACEBOOK şi PE TWITTER pentru mai multe informaţii despre discursul instigator la ură, atât din România, cât şi din alte ţări.

#FărăUră → #NoHate → #NoHateSpeech → #NoHateCrimes

I.D.