Raporteaza episod de hatespeech









Inchide

News / Studii / Portret / Interviu / Editorial / Activitati Urmatoare

Sondaj de opinie INSHR-EW
7 noiembrie, 2017
activitati

Despre antisemitism în România astăzi. Cine e în pericol?

Alegerea datei de 9 noiembrie drept zi de acţiune pentru combaterea discursului antisemit instigator la ură este plină de semnificaţie. În 9 noiembrie 1938  se întâmpla Kristallnacht, când zeci de mii de evrei din Germania şi Austria îşi vedeau viaţa ameninţată. Ca urmare a asasinării la Paris a unui diplomat german de către un evreu de origine poloneză expulzat din Germania, propaganda nazistă a început să îndemne la acţiune împotriva evreilor. Trupe SS şi SA, poliţia şi Gestapoul, dar şi Tineretul Hitlerist au participat la pogrom. Cea mai mare parte a populaţiei civile nu a participat la crimele, jafurile şi distrugerile comise în acea noapte şi în zilele care au urmat. În schimb a privit pasivă cum vecinii, colegii sau prietenii lor erau umiliţi.

În istoria Holocaustului din România există un episod la care se face adesea referire drept “Noaptea de cristal” românească. Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941 a dus la moartea a peste 120 de evrei, terorizarea a altor câteva mii şi distrugerea sinagogilor, magazinelor şi locuinţelor evreilor bucureşteni. Cea mai mare parte a populaţiei civile nu a participat la pogrom. În schimb a privit pasivă cum vecinii, colegii sau prietenii lor erau umiliţi.

În ambele cazuri declanşarea furiei împotriva evreilor s-a produs după ce vreme îndelungată propaganda antisemită şi mesaje care instigau la ură şi-au făcut loc tot mai frecvent în comunităţi. Germania în 1938 sau România în 1941 erau societăţi în care frica sau ura faţă de evreu prinseseră rădăcini puternice. În cele mai multe dintre ziare se găseau texte antisemite. La radio politicieni şi intelectuali vorbeau despre pericolul evreiesc şi despre conspiraţii puse la cale de evreimea mondială. Cei care îndemnau la ură au fost mulţi. Foarte mulţi au fost şi cei care îi ascultau. Unii ajungeau să fie convinşi că evreii sunt de vină pentru tot ce se întâmplă rău cu ţara lor. Alţii citeau sau ascultau nepăsători. Prea puţini au fost cei care s-au opus urii şi au protestat.

În secolul XXI mijloacele de comunicare sunt mult mai variate. Eficienţa acestora este tot mai mare, iar dinamica apariţiei unor noi platforme de comunicare publică cunoaşte o accelerare nemaiîntâlnită. Un sondaj de opinie comandat de către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” cu privire la percepţia Holocaustului din România şi a relaţiilor interetnice, cercetare desfăşurată în luna septembrie 2017, având reprezentativitate naţională, arată că principala sursă de informare a românilor în acest domeniu este televiziunea (42%). Aceasta este însă într-o evidentă scădere de audienţă. Într-un sondaj din 2015, 58% dintre respondenţi spuneau că principala sursă de informare este televiziunea. Sursa de informare în domeniul Holocaustului care a cunoscut cea mai mare creştere faţă de 2015 este internetul. Astfel, 23% dintre cei chestionaţi indicau în 2015 internetul drept principala sursă de informare, în timp ce în 2017 procentul a crescut la 34%. Este alarmant că şcoala este  o sursă minoră de informare asupra acestui subiect, în scădere chiar faţă de 2015 (12% faţă de 14%).

Românilor le place să creadă despre sine că sunt un popor ospitalier, tolerant, paşnic. Sondajul mai sus menţionat arată că doar doi din zece români acceptă în mediul privat (în familie sau în cercul de prieteni) persoane care aparţin altor etnii. Măsurată cu ajutorul scării Bogardus, unde 1 este relaţia cea mai apropiată (acceptarea în cadrul familiei), iar 7 reprezintă relaţia cea mai îndepărtată (nu ar trebui să vină în România), distanţa socială cea mai crescută se înregistrează faţă de arabi (5.0) şi faţă de romi (4.8). Indicele distanţei sociale faţă de maghiari este de 4.1, iar faţă de evrei de 3.8. Dincolo de cifre, care variază de la o etnie la alta, rămâne evident că românii nu reuşesc să accepte persoane diferite în cadru social pe care îl pot controla. Limita toleranţei se opreşte acolo unde alegerea personală este decisivă. Nu ne putem alege vecinii sau colegii de muncă, în schimb, pe cine acceptăm în familie sau în cercul de prieteni este exclusiv opţiunea noastră. De asemenea, sondajul arată că în Bucureşti (aproximativ 2 milioane de locuitori, capitala ţării şi unul dintre oraşele cele mai cosmopolite) distanţa socială faţă de evrei şi maghiari este mai mare ca media naţională (în cazul evreilor 4.6 faţă de 3.8, iar în cazul maghiarilor 5.4 faţă de 4.1 media naţională).

În perioada dintre cele două războaie mondiale în România trăiau 756.000 de evrei, aproape 4% din populaţie. În primii ani de după Holocaust în România se găseau circa 350.000. Astăzi în România se mai găsesc aproximativ 3.000 de evrei. Oare mai este relevant să vorbim  despre antisemitism şi discurs instigator la ură împotriva evreilor în România zilelor noastre? În sondajul comandat de către Institutul “Elie Wiesel” în 2017, 46% dintre intervievaţi au fost de acord cu afirmaţia, referitoare la evrei că ar fi mai bine să se ducă să trăiască în ţara lor. De asemenea, 58% dintre respondenţi consideră că evreii îşi urmăresc doar interesele proprii. Desigur, putem să adaugăm că la afirmaţia sunt o minoritate care are o relaţie bună cu restul populaţiei din România 65% dintre cei chestionati şi-au exprimat acordul. Schimbă însă asta faptul că aproape jumătate dintre români consideră că o minoritate care se îndreaptă spre dispariţie, cum sunt evreii astăzi, trebuie să plece în ţara lor?

Despre Holocaustul din România încă se cunoaşte foarte puţin la nivelul societăţi româneşti. În sondajul amintit doar 68% dintre cei chestionaţi au auzit de Holocaust. Dintre aceştia doar 33% au ştiut că Holocaustul a avut loc şi în România. Când li s-a cerut să identifice principalul responsabil pentru Holocaustul din România, 55% au indicat Germania şi doar 22% identifică corect guvernul Antonescu drept principal responsabil. Este extrem de îngrijorător procentul celor care consideră că evreii sunt principalul responsabil pentru Holocaustul din România (7%), cu o creştere importantă faţă de sondajul din 2015 când doar 1% dintre respondenţi au indicat evreii drept principal responsabil pentru Holocaustul din România. Deşi sunt necesare cercetări suplimentare pentru a putea explica cu argumente această creştere este fără echivoc legătura ei cu negaţionismul şi antisemitismul care în anumite segmente ale societăţii româneşti încă există. Mediul virtual şi în special reţelele de socializare reprezintă principalul spaţiu în care discursul instigator la ură şi mesajele extremiste se dezvoltă şi ajung să capete audienţă.

Combaterea antisemitismului, precum şi a tuturor celorlalte alte forme de xenofobie, rasism sau discriminare reprezintă o obligaţie pentru societăţile cu valori democratice. Democraţia presupune şi un grad ridicat de participare din partea cetăţenilor şi implicit combaterea acelor manifestări, fie ele offline sau online, care pun în pericol principii fundamentale, precum tratamentul egal pentru fiecare individ. Discursul antisemit nu este nicidecum un pericol doar pentru evrei, ci este un pas spre derapaje autoritare a căror ţintă poate să devină oricare grup din  societate.

Dr. Marius Cazan

cercetător, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”
www.inshr-ew.ro

Articolul poate fi consultat şi în limba engleză, pe blog-ul campaniei internaţionale No Hate Speech Movement a Consiliului Europei, aici.

Mai multe sondaje comandate de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” (2007, 2009, 2010, 2013, 2015, 2017) pot fi consultate pe site-ul instituţiei, aici. Câteva concluzii ale sondajului din 2017 pot fi consultate, de asemenea, aici.

I.D.