Raporteaza episod de hatespeech









Inchide

News / Studii / Portret / Interviu / Editorial / Activitati Urmatoare

UNESCO-logo-1024x777
15 octombrie, 2015
studii

Combaterea discursului instigator la ură din online

Studiul UNESCO privind „Combaterea discursului instigator la ură din mediul online”

 

„Oamenii s-au obișnuit cu discursul instigator la ură și nu mai reacționează când îl întâlnesc.” Concluzia îi aparține, conform studiului UNESCO din iunie 2015, unui membru al conducerii Anti-Defamation League (ADL) din Statele Unite ale Americii. O astfel de afirmație poate atrage facil păreri similare, dar trage totodată un semnal de alarmă pentru cei dedicați sensibilizării publicului pe această temă, analizării fenomenului și confruntării acestor practici în vederea prevenirii și combaterii discursului instigator la ură (DIU) din mediul online. Te atenționează că oamenii (chiar toți?) au devenit imuni, dar te și pune pe gânduri, mai ales dacă ai fost chiar tu victimă a unui astfel de discurs online și nu ai știut cum să reacționezi sau la cine să apelezi pentru ajutor. Ce e de făcut?

În România nu se vorbește de mult timp despre acest subiect și nici nu se vorbește destul. Poate din acest motiv s-ar impune, în primul rând, o definire a conceptului. Conform Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, discursul instigator la ură acoperă toate formele de exprimare care răspândesc, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, incluzând: intoleranță exprimată prin naționalism agresiv și etnocentrism, discriminare și ostilitate față de minorități, migranți și persoane care provin din familii de imigranți.

Nu doar în România însă problema definirii DIU este încă nerezolvată. Așa cum arată studiul UNESCO de față, „contururile discursului instigator la ură încă trebuie stabilite.” Facebook, Twitter și Google au propus propriile definiții, făcându-i pe utilizatori responsabili de respectarea unor seturi de reguli. În același timp însă, arată același studiu, la nivel național și regional alte instituții abilitate promovează o înțelegere diferită a termenului, în concordanță cu tradițiile locale.

Ceea ce îngreunează încercările guvernelor de a aplica legile naționale în lumea virtuală este viteza de propagare a informațiilor pe Internet, se arată în același studiu. Studiul recomandă, așadar, demersurile întreprinse pentru a înțelege mai bine relația dintre online și offline, precum și inițiativele educaționale menite să înzestreze indivizii cu cunoștințele și abilitățile necesare pentru a reacționa în fața DIU. Totodată, studiul relevă faptul că diferite inițiative pornind de la acest subiect pot fi complementare.

Câteva caracteristici ale discursului instigator la ură din mediul online pe care studiul le menționează sunt: costul redus; durata disponibilității acestui conținut pentru public (cu cât un astfel de conținut este prezent online o perioadă mai îndelungată, cu atât mai dăunător poate fi pentru victimele sale și cu atât mai multă putere poate oferi autorilor); organizarea mesajelor, în cazul Twitter, în jurul subiectelor de interes, dar și posibilitatea, în cazul aceleiași platforme de socializare, ca persoane cu autoritate sau formatori de opinie să intervină în conversație pentru a promova non-violența / a pune capăt respectivelor conversații care incită la violență; posibilitatea ca o discuție să fie reluată imediat; posibilitatea ca o conversație ce conține DIU să devină virală, vizibilă unui public larg; caracterul anonim al autorului, ceea ce face utilizarea DIU mai confortabilă în mediul online decât în viața reală; victimele nu știu la cine pot apela pentru ajutor.

Studiul menționează și descrie succint, comparativ, o serie de instrumentele internaționale legale, precum:  Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) – art. 7 (dreptul fiecărei persoane de a fi protejată în mod egal în fața oricărei discriminări); International Covenant on Civil and Political Rights (ICCPR), documentul cel mai citat în dezbaterile despre discursul instigator la ură și reglementarea acestuia – art. 19 (libertatea de exprimare) și art. 20 (interzicerea promovării urii ca incitare la discriminare, ostilitate și violență); The Rabat Plan of Action (2012) al UNHCR; International Convention on the Elimination of All Forms of Racial Discrimination (ICERD) (1969) – art. 4 (a) impune obligații mai stricte din partea statelor decât art. 20 al ICCPR; The Committee on the Elimination of Racial Discrimination – relevant pentru DIU din online, promovând măsuri de creștere a gradului de conștientizare în rândul profesioniștilor din mass-media; The Genocide Conventionaduce în discuție și protejarea grupărilor religioase, pe lângă cele definite de rasă, naționalitate sau etnie; The Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination Against Women (CEDAW).

De asemenea, studiul aduce în discuție răspunsuri regionale date discursului instigator la ură, dintre care amintim: în Europa, European Court of Human Rights – decide în privința mai multor cazuri legate de DIU decât United Nations Human Rights Committee, The Charter of Fundamental Rights of the European Unionart. 11 (libertatea de exprimare) și o clauză ce prevede interzicerea apelării abuzive la acest drept; European Convention on Human Rights – atrage atenția asupra faptului că exercitarea dreptului la liberă exprimare vine la pachet cu îndatoriri și responsabilități; în America, The American Convention on Human Rights – limitarea dreptului la liberă exprimare, în mod similar cu art. 19 al ICCPR; The Organization of American States; The Inter-Amereican CourtRaportorul Special pe Libertatea de Expresie arată, într-un studiu propriu, că Sistemul Inter-American al Drepturilor Omului are o abordare diferită de cea a ONU sau de cea europeană în ceea ce privește discursul instigator la ură, Sistemul Inter-American acoperind doar discursul instigator la ură care duce în mod concret la violență, astfel doar acest tip de DIU putând fi restricționat; în Africa, The African Charter on Human Rights and People’s Rights; The Declaration of Principles of Freedom of Expression in Africa. De asemenea, studiul menționează și The Organization of the Islamic Conference (numit mai târziu Organization of Islamic Cooperation – OIC) – preambul: Drepturile Omului trebuie să fie în concordanță cu Shari’ ah Islamică; The Arab Charter on Human Rights (2004) – art. 32 (libertatea de opinie și de exprimare, inclusiv online), paragraful 2 (limitarea acestor drepturi, exercitarea lor trebuind să se conformeze valorilor fundamentale ale societății); The ASEAN Human Rights Declaration – art. 23 (libertatea de exprimare), art. 7 (limitări generale).

La nivelul Consiliului Europei, studiul UNESCO menționează: General Policy Recommendation of Combating the Dissemination of Racist, Xenophobic and Anti-Semitic Material on the Internet (2000); Convention on Cybercrime (2001); Protocolul adițional la Convention on Cybercrime (2003) – deschise spre a fi semnate și din partea statelor din afara Europei, Canada și Africa de Sud fiind deka parte a Convenției.

Un alt punct adus în discuție de acest studiu al UNESCO este cel privitor la părțile implicate în facilitarea răspândirii discursului instigator la ură în mediul online. Pe lângă entitățile statale, autorii studiului menționează și rețelele de socializare, furnizorii de Internet și motoarele de căutare online. Sunt aduse în discuție prevederile din documentele conținând „Termenii și condițiile”, definițiile diferite ale DIU pe care părțile implicate le utilizează, propriile măsuri de a răspunde la situațiile în care este folosit discursul instigator la ură, caracteristici, precum și cadrul legal în care se poate interveni.

De asemenea, acest studiu descrie o serie de inițiative care au fost luate până acum la nivel mondial cu ajutorul societății civile. Proiectul Panzagar (care s-ar putea traduce ca „discurs al florii” în limba birmană) din Myanmar, „Fight Against Hate”, „Online Hate” și „Reporting Hate Speech Platform” în Australia, „HateBase”, „Facing Online Hate” și „Online video game for children between 12-14 years old” în Canada, „Mobiocracy” și „Everyday Sexism Project” în Marea Britanie, „Global Citizen Education” (GCED) – proiect al UNESCO între 2014 – 2017, „No Place for Hate” al Anti-Defamation League din Statele Unite ale Americii, „In Other Words”, proiect al Provinciei din Mantova și al Comisiei Europene, proiectul de cercetare „UMATI” (care se poate traduce prin „mulțime”, „popor”) din Kenya, în preajma alegerilor din 2012 și „Mișcarea No Hate Speech” inițiată de Consiliul Europei (căreia se alătură și proiectul „Switch OFF ONline Hate Speech”), cursuri de instruire pentru profesori, părinți, bloggeri, activiști în domeniul tineretului – toate acestea arată cât de răspândit este fenomenul și câtă nevoie este de astfel de inițiative.

Ținând cont de faptul că indivizii nu mai sunt doar consumatori de media, ci și producători și curatori ai informației, cele mai multe organizații implicate în inițiative de prevenire și combatere a discursului instigator la ură consideră că o abordare educațională este răspunsul structural viabil la această problemă, în detrimentul cenzurii online sau a acțiunilor în instanță, ineficiente din cauza timpului și costurilor implicate. Cu toate acestea, citând-o pe Laura Geraghty, deși educația este cheia prevenirii discursului instigator la ură din mediul online, fiind utilă pentru creșterea gradului de conștientizare și înzestrarea oamenilor cu cunoștințele și abilitățile necesare pentru a reacționa în fața DIU, necesitatea cadrului legislativ și a instrumentelor aferente este în continuare recunoscută la nivelul promotorilor Mișcării No Hate Speech de la nivelul Consiliului Europei, se arată în acest studiu UNESCO.

Astfel, nu doar o abordare a măsurilor represive posibile, ci și o mai aprofundată înțelegere a complexității fenomenului este ceea ce autorii studiului UNESCO recomandă pentru acțiunile viitoare. Pentru aceasta, se impun măsuri de informare, analizare și confruntare a discursului instigator la ură din mediul online, alături de dezvoltarea competențelor digitale pentru un public cât mai larg, putând fi chiar introduse în școli, așa cum autorii studiului recomandă, module de prevenire și combatere a discursului instigator la ură.

Pentru mai multe informații, puteți accesa studiul UNESCO, în întregime, aici.

Irina Drexler