Cursul de extensii gene sustinut de Paula Lupu, de la teorie, la practica

De-a lungul timpului au existat mai multe teorii cu privire la cursurile de extensii gene, conturându-se, în principal, două opinii contradictorii.
curs genePrima opinie spune că teoria este extrem de importantă și că aceasta stă la baza unui tehnician de extensii gene. Alți cursanți se plângeau însă de acest aspect, spunând că au învățat multă teorie degeaba pentru că nu știu să și pună în practică ceea ce au studiat.

Ei bine, Paula Lupu a luat în considerare aceste opinii și a extras din ele ce a considerat mai bun și mai adevărat. Așa a luat naștere cursul său online de extensii gene care îmbină, în egală măsură teoria cu practica.
Astfel, cursul are o puternică bază teoretică prin intermediul căreia cursantele învață regulile de bază pe care trebuie să le respecte când aplică gene, pașii pe care trebuie să-i urmeze, măsurile de igienă pe care trebuie să le aibă în vedere în întreg procesul de aplicare al genelor fir cu fir, și multe altele.
Toată acestă teorie este exemplificată, mai apoi, cu situații reale cu care Paula Lupu s-a întâlnit de-a lungul carierei sale de tehnician extensii gene fir cu fir și de trainer. În acest mod teoria se îmbină cu practica, astfel încât, la sfârșitul cursului online, participantele să nu simtă că mai au lipsuri și că nu cunosc toate informațiile de care au nevoie.
Programa cursului este gândită în așa fel încât, la absolvire, cursantele să poată să înceapă să profeseze, să lucreze cu clientele și să aplice corect, îngrijit și frumos extensiile de gene fir cu fir.
Așadar, înscrie-te acum la cursul complex și complet de extensii gene fir cu fir și află tot ceea ce ai nevoie pentru a deveni un tehnician priceput și apreciat în rândul clientelor.